Reciclare Deseuri

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Reciclare Deseuri.


05 Mai
Marți

CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro

Publicat in Reciclare deseuri

Comisia Europeană (CE) a aprobat primul proiect de management integrat al deşeurilor din România, de 36 milioane euro, din care aproape 75% este finanţat din fonduri europene, a anunţat, luni, Ministerul Mediului.
managementul-deseurilor
Prin acest proiect de la Bistriţa-Năsăud, depozitele rurale şi urbane de deşeuri, care nu se ridică la nivelul standardelor europene, vor fi închise.

“Astfel, 204 depozite neconforme vor fi înlocuite de un depozit regional de mari dimensiuni. În plus, prin proiect se vor construi o linie de sortare, o staţie de compost pentru deşeurile biodegradabile, 5 platforme de colectare şi 5 staţii de transfer al deşeurilor. De asemenea, proiectul include investiţii pentru implementarea unui sistem de colectare selectivă. Peste 300.000 de locuitori vor beneficia de acest proiect, investiţiile urmând a fi finalizate până în 2011″, potrivit comunicatului Ministerului Mediului.

România va primi de la Comisia Europeană, prin Programul Operaţional Sectorial “Mediu”, 1,17 miliarde euro în perioada 2007-2013 pentru proiecte vizând managementul integrat al deşeurilor. Contiuna…

Reciclare deseuri - 2009-05-04 - 1 comentariu

Românii vor să recicleze deşeurile, dar nu au unde

Românii vor să recicleze deşeurile, dar nu au unde Sondajele arată că oamenii ştiu ce-nseamnă colectare selectivă, dar numai în 42 de oraşe au infrastructura necesară. Aproape 60% din românii care locuiesc în zone care dispun de containere pentru separarea deşeurilor colectează selectiv gunoiul. Conceptul de selectare ... continua

Reciclare deseuri - - 1 comentariu

“Vino cu televizorul vechi si primesti reducere pentru unul nou!”

“Vino cu televizorul vechi si primesti reducere pentru unul nou!” Astfel de promotii, asemanatoare sistemului buy-back de la masini si folosite initial timid pentru cateva electrocasnice, s-au extins rapid pentru aproape orice aparat electric. Ideea a fost imbratisata de comerciantii care spera sa-si recastige clientii pe care i-au ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie

Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie Populaţia a renunţat la 202 tone de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) în cadrul campaniei Marea Debarasare din aprilie, cele mai multe fiind colectate din regiunile Bacău şi Cluj-Napoca, potrivit datelor transmise, vineri, de Ministerul ... continua

Reciclare deseuri - - 1 comentariu

Eco-Rom Ambalaje, lider naţional în materie de preluare a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj

Eco-Rom Ambalaje, lider naţional în materie de preluare a obligaţiilor legale  de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj Eco-Rom Ambalaje este o organizaţie înfiinţată la sfârşitul anului 2003 de mai multe companii din industria bunurilor de larg consum, care are ca obiect de activitate preluarea de la producători a obligaţiilor legale ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

Ministerul Mediului şi Eco-Rom Ambalaje propun extinderea colectării selective la scară naţională ca soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare

Ministerul Mediului şi Eco-Rom Ambalaje  propun extinderea colectării selective la scară naţională ca soluţie  pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare Extinderea sistemului de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje la scară naţională este cea mai potrivită soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare, iar participarea municipalităţilor, a societăţilor de salubritate şi a populaţiei la acest ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

Reciclare pe picior mare

Reciclare pe picior mare Zeci de „bătrâne” maşini de spălat Albalux, frigidere Arctic şi televizoare Diamant au fost conduse ieri, pe ultimul drum, pe liniile de dezasamblare ale celei mai mari fabrici de reciclare din sudestul Europei. Cu o suprafaţă de peste ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

Eliminarea deseurilor, in grija elevilor. Premii de 5.000 de euro pentru scolile ecologice

Eliminarea deseurilor, in grija elevilor. Premii de 5.000 de euro pentru scolile ecologice Cinci dintre cele mai active scoli care au participat la strångerea de deseuri din cadrul programului ecologic Verdis au fost sponsorizate cu o suma totala de 5.000 de euro Cinci scoli din tara au fost premiate pentru cele ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

„Petul“ biodegradabil va apărea în această vară

„Petul“ biodegradabil va apărea în această vară Sticla din bioplastic 100% vegetală ar putea revoluţiona industria petului. Flaconul este făcut din porumb, iar dopul din amidon extras din cartof. Plantele utilizate nu sunt modificate genetic. Recipientul va fi făcut din acid lactic polimerizat extras din ... continua

Reciclare deseuri - - 1 comentariu

GreenWEEE International Buzău a investit 10 milioane de euro într-o fabrică pentru deşeuri electrice

GreenWEEE International Buzău a investit 10 milioane de euro într-o fabrică pentru deşeuri electrice GreenWEEE International Buzău a investit 10 milioane de euro într-o fabrică de reciclare a deşeurilor electrice şi electronice din România, unitatea, amplasată în apropierea municipiului Buzău, având o capacitate de procesare de peste 50.000 de tone de ... continua

Reciclare deseuri - - comenteaza

România dă tonul la reciclarea deşeurilor electrice în Europa sud-estică

România dă tonul la reciclarea deşeurilor electrice în Europa sud-estică Cea mai mare fabrică de reciclare a deşeurilor electrice şi electrocasnice din Europa de Sud-Est funcţionează de astăzi lângă Buzău. Aici sunt dezmembrate aparatele colectate de la populaţie. Normele europene impun României colectarea a cel puţin 4 kilograme de ... continua

Reciclare deseuri - 2009-05-05 - comenteaza

CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro

CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro Comisia Europeană (CE) a aprobat primul proiect de management integrat al deşeurilor din România, de 36 milioane euro, din care aproape 75% este finanţat din fonduri europene, a anunţat, luni, Ministerul Mediului. Prin acest proiect de la Bistriţa-Năsăud, depozitele rurale şi urbane de deşeuri, care nu se ridică la nivelul standardelor europene, vor fi închise. “Astfel, 204 depozite neconforme vor fi înlocuite ... continua

Seciunea 1

Oraşul Mizil alocă 776.000 euro pentru colectarea deşeurilor în mod selectiv

Oraşul Mizil alocă 776.000 euro pentru colectarea deşeurilor în mod selectiv Campania de informare din cadrul proiectului “Eco - Sistem Mizil pentru implementarea unui sistem eficient de gestionare a deşeurilor municipale şi asimilate” a luat sfârşit joi, urmând ca acesta să fie implementat printr-un proiect finanţat din fonduri PHARE în valoare de peste 776.000 de euro. Campania de informare a fost demarată în luna noiembrie 2008, aceasta finalizându-se joi cu un studiu la nivelul populaţiei din cele două localităţi partenere - Mizil şi Baba Ana, menit să stabilească nivelul de informare si implicare pe care cetăţenii l-au obţinut în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător şi colectarea selectivă a deşeurilor. Finanţarea proiectului ... continua

Mai multe din: Reciclare deseuri

Sectiunea 2

Reciclarea scade pretul televizoarelor LCD

Reciclarea scade pretul televizoarelor LCD Flamingo International, al doilea retailer de produse electronice, electrocasnice şi IT&C de pe piaţa din România a inițiat o nouă acțiune de reciclare, pentru televizoare LCD, prin care clienții care returnează orice televizor vechi primesc un discount de 1.000 lei la achiziționarea unui LCD Philips cu o diagonală de 94 cm sau mai mare. Campania se desfășoară până în ziua de Paști, în rețelele de magazine Flanco și Flanco World. Programul de buy-back vizează televizoarele LCD marca Philips, cu diagonale de 94, 107 și 119 cm. Clienții care optează pentru achiziționarea acestor produse beneficiază de un discount de 1.000 lei, la ... continua

Mai multe din: Reciclare deseuri



Copyright 2007 Reciclare Deseuri este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB