Luni
Reciclare deseuri4 motive pentru a recicla
Comenteaza pe Forum |
“A Recicla” este al treilea termen din cei trei RE: a Reduce, a Refolosi, a Recicla.
Însă inainte de a prezenta 4 motive (dintre multele care există) pentru care fiecare dintre noi ar trebui să recicleze măcar o parte din materialele folosite zilnic, este necesar a menţiona şi următoarele lucruri:·
Primul pas în încercarea de a reduce consumul propriu – dacă nu ai nevoie, nu cumpăra! – şi astfel vei reduce şi cantitatea de materiale irosite; Când achiziţionezi un produs, alege o companie care foloseşte ambalaje ce pot fi refolosite, reciclate; de exemplu, dacă sunt folosite materiale plastice, mai mult plastic va fi reciclat şi o cantiatate mai mică va fi aruncată, nemaipoluând păşunile sau oceanele;
Înainte de a arunca ceva, gândeşte-te dacă acel lucru poate fi folosit în vreun fel. De exemplu, poţi pune răsaduri în acel recipient, sau îl poţi folosi pentru a păstra agrafe le pentru hârtie? Sau poţi folosi materialul pentru a împacheta un cadou? Îl poţi dona unei case de copii sau unui azil de bătrâni? Atunci nu-l arunca, reciclează-l! Aceste lucruri pot părea evidente şi fireşti pentru unii dintre noi, însă mulţi uită să-şi pună aceste întrebări înainte de a arunca la gunoi resturile. Iar acum să vedem patru dintre multiplele motive pentru care ar trebui să reciclem materialele din jurul nostru:
1. Fiecare tonă de hârtie reciclată salvează 17 copaci şi foloseşte cu 40% mai puţină energie şi cu 50% mai puţină apă. Dacă s-ar recicla hârtia din toate gospodăriile de pe planetă, 750 000 de metri cubi de păduri ar fi salvaţi în fiecare an, scutind totodată autorităţile locale de cheltuielile enorme folosite pentru colectarea deşeurilor. De asemenea energia economisită datorită reciclării hârtiei într-un an ar fi suficientă pentru asigurarea energiei electrice pentru 512 gospodării într-un an.
2. Sticla este 100% reciclabilă, însă nu este biodegradabilă. Materialele brute folosite la fabricarea ei – nisip, carbonat de sodiu, oxid de calciu – sunt extrase din sol şi topite împreună la temperaturi foarte mari. Astfel că , prin reciclare, este economisită energie; energia rezultată din reciclarea unei singure sticle este echivalentă cu puterea unui bec de 100 watti care luminează timp de o oră. De asemenea, fiecare tonă de sticlă reciclată salvează 1,2 tonă de materiale brute.
3. Cutiile de conserve sunt 100% reciclabile. Ele sunt topite pentru crearea oţelului. Acest lucru reduce considerabil extracţiile de minereu de fier şi totodată energia folosită la extracţie.
4. În anul 2007, 562 milioane de PET-uri au fost fabricate din reciclare. Acest lucru a contribuit la înlăturarea a 19 000 tone de plastic de pe zonele verzi, însă au constituit doar 24% din producţia de PET-uri din 2007. Dacă încă mai aveţi nevoie de motive pentru a vă convinge de utilitatea reciclării materialelor, uitaţi-vă în jur: la gunoiul atuncat pe trotuare sau chiar lângă containerul de gunoi, la zonele verzi acoperite de deşeuri atunci când mergeţi cu familia la picnic, la râurile poluate şi pline de PET-uri… Gândiţi-vă dacă acesta este mediul în care doriţi să vă creşteţi copiii.
cutii de conserve, hartie reciclata, PET uri, reciclare, sticla
Etichete:
Articole Asemanatoare
- Canada a demarat programul de reciclare a telefoanelor mobile
- Întoarce foaia: reciclează hârtie!
- Undă verde pentru cea mai mare fabrică de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice din România
- GreenWEEE International Buzău a investit 10 milioane de euro într-o fabrică pentru deşeuri electrice
- Eco-Rom Ambalaje a valorificat cu 41% mai multe deşeuri de ambalaj în 2008 decât în anul precedent
- Reciclarea (sau hartia noastra cea de toate zilele!!)
Populare
- Vrei sa scrii despre reciclarea deseurilor ? (26)
- Sticle de plastic cumparam! Am putea avea taxa pe PET-uri (2)
- Cauciucurile uzate, materie primă pentru fabricile de ciment (1)
- Mugurel Rădulescu: „Gunoiul este o problemă de infrastructură“ (1)
- Un pet, doua peturi, trei peturi…miliarde de peturi! (1)
Recente
- CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro
- Românii vor să recicleze deşeurile, dar nu au unde
- “Vino cu televizorul vechi si primesti reducere pentru unul nou!”
- Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie
- Eco-Rom Ambalaje, lider naţional în materie de preluare a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj
- Ministerul Mediului şi Eco-Rom Ambalaje propun extinderea colectării selective la scară naţională ca soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare

