Reciclare Deseuri

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Reciclare Deseuri.


04 Mai
Luni
Reciclare deseuri

Campania de colectare a uleiurilor vegetale uzate de la populaţia din municipiul Satu Mare

ulei uzatFinalizarea primei etape a „Campaniei de colectare a uleiurilor vegetale uzate de la populaţia din municipiul Satu Mare”a avut un real succes.
Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare, cu sprijinul Primăriei municipiului Satu Mare şi a firmei SC Miraioana SRL (autorizată din punct de vedere al protecţiei mediului), începând din luna februarie 2009, a demarat o amplă campanie de sensibilizare a populaţiei, în vederea implicării acesteia în colectarea şi predarea spre valorificare a uleiurilor vegetale uzate provenite din gospodării.
Astfel, în perioada 23-27.02.09, între orele 15.00-17.00, au fost colectate uleiurile vegetale uzate de la populaţia municipului Satu Mare, prin punctele de colectare special amenajate în acest scop.
În urma evaluării reuşitei campaniei au fost informaţi şi conştientizaţi în număr aproximativ de 7500 de cetăţeni privind importanţa colectării selective a uleiurilor alimentare uzate, prin distribuirea a 1500 de fluturaşi şi purtarea unui dialog direct, precum şi prin intermediul mass mediei locale, s-au colectat 133 l de uleiuri alimentare uzate care s-au predat agentului economic autorizat în vederea valorificării şi reciclării
Locuitorii municipiului Satu Mare au manifestat un interes ridicat privind reciclarea uleiurilor alimentare uzate
Buna desfăşurare a campaniei a fost asigurată de personalul de specialitate din cadrul APM Satu Mare şi a voluntarilor de mediu din cadrul cercului ECO PRIETENI ( liceeni de la Colegiul Naţional „Ioan Slavici şi Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi Satu Mare”).
Această campanie demarată cu succes în luna februarie 2009 va avea continuitate şi în luna martie 2009, extinzându-se şi la nivelul municipiului Carei – în ultima săptămână a lunii martie - , ca apoi din dorinţa asigurării unui cadru adecvat de participare pentru toţi cetăţenii judeţului Satu Mare, în urma stabilirii cu conducerile administraţiilor publice locale a locaţiilor şi a unui program cât mai accesibil, se vor fixa puncte permanente la nivelul întregului judeţ.

, , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Reciclare Deseuri este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB