Luni
Reciclare deseuriCampanie de colectare si reciclare - Marea debarasare 3
Comenteaza pe Forum |
Programul de reciclare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice “Marea debarasare” va fi reluat, iar prima ediţie a avut loc în această sâmbătă. Ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a declarat marti că programul a fost regândit, astfel încât la el să ia parte şi firmele de reciclare.
![]()
“Nu respectăm regula acum, însă de luna viitoare programul va fi din nou organizat în prima sâmbătă. Am ales totuşi să facem şi în martie o ediţie a Marii Debarasări în noua formulă cu reciclatorii, însă nu am putut să o facem la timp, aşa că am preferat s-o facem într-o altă sâmbătă decât prima, decât să n-o facem deloc”, a spus Nemirschi.
ŢINTE GREU DE ATINS
Ministrul a ţinut să precizeze că, din punctul său de vedere, ţinta de colectare pentru deşeuri de echipamente electrice şi electronice propusă de Uniunea Europeană “este greu de atins”. “La o analiză proprie, am constatat că nu vom ajunge să atingem ţintele de reciclare de deşeuri în general. Nu avem încă salariile nemţilor care-şi pot schimba frigiderul sau televizorul o dată la câţiva ani”, a spus ministrul Nemirschi. Potrivit ministrului Nemirschi, ţinta europeană de colectare este de 4 kilograme de deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice. Anul trecut, în România s-au colectat mai puţin de 0,5 kilograme DEEE pe cap de locuitor. Reprezentanţii organizaţiilor colective de colectare de deşeuri şi ai firmelor de reciclare au declarat că, potrivit unui studiu din noiembrie 2008, 68% din gospodăriile româneşti “nu ştiu ce să facă cu aparatele vechi”. Per total, în 2008 au fost colectate circa 2.500 de tone de deşeuri, din care aproximativ 80% au fost reciclate.
Reprezentanţii reciclatorilor au afirmat că o tonă de deşeuri de echipamente electrice şi electronice colectate implică un cost de 700-800 de euro.
Sursa: Jurnalul National
colectare deseuri, deee, marea debarasare, reciclare deseuri
Etichete:
Articole Asemanatoare
- „Marea Debarasare”, abandonată până luna viitoare
- Marea debarasare
- Campanie de colectare de deşeuri în Olt
- „Marea Debarasare” bate azi la poartă
- Marea Debarasare în Braşov. Angajaţii de la salubritate au colectat doar o maşină de spălat
- Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie
Populare
- Vrei sa scrii despre reciclarea deseurilor ? (26)
- Sticle de plastic cumparam! Am putea avea taxa pe PET-uri (2)
- Cauciucurile uzate, materie primă pentru fabricile de ciment (1)
- Mugurel Rădulescu: „Gunoiul este o problemă de infrastructură“ (1)
- Un pet, doua peturi, trei peturi…miliarde de peturi! (1)
Recente
- CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro
- Românii vor să recicleze deşeurile, dar nu au unde
- “Vino cu televizorul vechi si primesti reducere pentru unul nou!”
- Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie
- Eco-Rom Ambalaje, lider naţional în materie de preluare a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj
- Ministerul Mediului şi Eco-Rom Ambalaje propun extinderea colectării selective la scară naţională ca soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare

