Reciclare Deseuri

Autentificare

Newsletter

Aboneaza-te la Reciclare Deseuri.


04 Mai
Luni
Reciclare deseuri

Foştii mineri fac „colectare selectivă“ la gropile de gunoi de pe Valea Jiului

Foşti ortaci trăiesc scormonind prin gunoaie în căutarea materialelor reciclabile pe care le predau apoi centrelor de colectare. Construirea depozitelor ecologice de deşeuri îi va lăsa fără principala sursă de venit.
deseuri reciclabile
Zeci de săraci din Valea Jiului trăiesc pe lângă gropile de gunoi ale celor şase localităţi din zonă, iar printre ei şi foşti ortaci rămaşi pe drumuri la „marea disponibilizare” din 1998.

Pentru o pâine şi o sticlă de tărie

Temători şi ruşinaţi pentru că au ajuns să trăiască de pe urma gunoaielor, foştii ortaci şi-au făcut o adevărată industrie la groapa de gunoi, unde, de pe urma materialelor reciclabile, îşi asigură o pâine pe masă.

Casa lor a devenit de multă vreme chiar groapa de gunoi, după ce şi-au pierdut locuinţele din cauza datoriilor. Groapa de gunoi de la Petrila reprezintă, pentru câteva zeci de persoane, singura sursă de venit, iar printre ei sunt şi şapte foşti mineri.

Oamenii nu-şi dezvăluie numele şi fug din calea aparatelor de filmat. Sunt ruşinaţi pentru că de la o leafă bună pe care o primeau când munceau în mină au ajuns acum să adune doar câţiva bănuţi pe zi, cât să le ajungă pentru o pâine şi pentru o sticlă de tărie.

Vorbesc cu regret despre vremurile pe care au ajuns să le trăiască, după ce şi-au pierdut locurile de muncă. „Nu am ce face, trebuie să trăiesc şi eu cumva şi să pun o pâine pe masă la copii. În campaniile electorale candidaţii au promis locuri de muncă, dar după aceea ne-au oferit un loc de muncă pentru o lună de zile. Cât poţi să câştigi într-o lună de zile?

Ce să fac, să mă duc la furat? Muncesc o zi întreagă pentru 10 lei. Dar sunt buni şi ăia”, spune un fost ortac uşor trecut de 35 de ani. Refuză să-şi dezvăluie numele real şi spune că la groapa de gunoi îl cheamă Ion, dar recunoaşte că nu e numele său adevărat.

A fost disponibilizat în urmă cu zece ani din minerit şi, fiind prea tânăr, nu a ştiut să-şi drămuiască banii primiţi în schimb de la stat.

„Îmi e ruşine să cerşesc”

„S-au dus cum au venit. Am şi chefuit, recunosc, am şi dat în stânga şi-n dreapta. Când n-am mai avut, nimeni nu s-a mai uitat la mine. Am ajuns pe drumuri şi apoi la gunoaie. Acum se cam termină şi cu astea pentru că vor să închidă groapa. De cerşit nu pot să cerşesc pentru că-mi este ruşine, aşa că nu ştiu cum o să trăiesc”, spune Ion.

Deponeul de la Petrila, sursa de venit a foştilor ortaci, a fost închis la începutul anului, însă a mai funcţionat ilegal până în această lună, când comisarii Gărzii de Mediu au descoperit ilegalitatea. Disponibilizaţii spun că vor mai putea trăi cam o lună de zile scormonind printre gunoaiele rămase, iar apoi vor lua calea altor gropi care n-au fost încă desfiinţate.

Munca la groapa de gunoi nu este deloc uşoară. Oamenii sunt nevoiţi să răscolească printre resturi pentru a aduna ceea ce poate fi valorificat. Ei fac ceea ce ar fi trebuit să facă orăşenii: colectare selectivă. Plasticul merge la plastic, fierul – la fier, hârtia – la hârtie. Ceea ce unii aruncă de rău este pus deoparte în speranţa că mai poate fi utilizat – o oală veche, un mixer.

Concurenţă pe gunoiere

Fiecare maşină de gunoi este aşteptată cu nerăbdare. Până când vine o nouă „marfă”, bărbaţii şi femeile aşteaptă pe marginea deponeului, punând în saci ceea ce au adunat până atunci.

Odată ce şi această sarcină este îndeplinită, se aşază în nişte fotolii găsite tot la groapa de gunoi, cu privirea aţintită înspre punctul de intrare. Un alt tânăr ce-şi duce zilele la şi din groapa de gunoi spune că duce alături de alţi camarazi o adevărată bătălie pe maşinile de gunoi. Cum apare o nouă încărcătură, groapa de gunoi de la Petrila prinde viaţă.

„Haideţi la sticle de plastic”, strigă o voce şi imediat toate persoanele se îndreaptă spre locul în care autogunoiera a descărcat. „Acum e încă frig şi nu suntem aşa de mulţi. Dar staţi să dea căldura să vedeţi ce o să fie pe aici”, spune tânărul.

Bărbatul mai spune că sunt zile în care familii

întregi vin să muncească la groapa de gunoi. Pentru fiecare kilogram de sticle de plastic strânse o persoană primeşte 10 bani. Odată adunate, sticlele sunt depozitate în saci imenşi ce aşteaptă pe unul dintre dâmburile ce împrejmuiesc groapa de la Petrila. Marfa este colectată ulterior, direct din rampa de gunoi, de către o persoană din oraş care, la rândul ei, o valorifică direct la centrele de colectare.

OBLIGAŢII

Conform directivelor europene transpuse în legislaţia naţională, alte două gropi de gunoi de pe Valea Jiului – de la Uricani şi de la Lupeni – trebuie închise până la sfârşitul acestui an. Pentru gunoaiele din zonă trebuie construite depozite ecologice de deşeuri.

Sursa: Adevarul

, , , ,


Etichete:

Lasa un comentariu



Copyright 2007 Reciclare Deseuri este un proiect EcoSemnal - Gazduit pe servere dedicate SimpliQ - Optimizare de SEO IBB