Luni
Reciclare deseuriÎntârzieri în închiderea platformelor de gunoi
Comenteaza pe Forum |
Desfiinţarea platformelor de gunoi este întârziată în multe localităţi din judeţul Brăila, din cauza lipsei de fonduri pentru implementarea acestui proiect, scrie Agerpres.
![]()
Lipsa banilor pentru închiderea platformelor de gunoi din mediul rural pune în dificultate unele primării din judeţ, în câteva comune ele fiind deja închise şi ecologizate, dar în cele mai multe acţiunea este în lucru, termenul final fiind 16 iulie.
Primarul comunei Ciocile, Elisabeta Coman, spune că autorităţile s-au grăbit în privinţa aprobării acestui act normativ, mai ales că populaţia nu este instruită cu privire la sortarea deşeurilor.
„Având în vedere că nu se mai poate depozita gunoiul pe platforme, împreună cu câţiva localnici am făcut containere din plasă pentru reciclarea deşeurilor. Probleme se pun la depozitarea deşeurilor care provin din demolări, dar şi a aparaturii electrice şi electrocasnice“, a declarat Elisabeta Coman, citată de Agerpres.
Colectare selectivă
În comuna Ulmu, o platformă a fost închisă, iar alte două sunt în lucru, în fiecare sat component punându-se ţarcuri din plasă, pentru selectarea gunoiului menajer, în special a peturilor.
„Lucrăm în prezent la alte ţarcuri pentru hârtie, carton şi alte astfel de deşeuri. În ceea ce priveşte informarea cetăţenilor despre selectare, încercăm, pe cât posibil, să le oferim cât mai multe date în acest sens“, a spus primarul comunei Ulmu, Marian Iconaru. La nivelul judeţului, din cele 40 de comune, doar 15 au implementat, la această dată, proiectul privind desfiinţarea platformelor de gunoi.
Sancţiuni de la UE
Comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Silvian Ionescu, declara, recent, că problema gropilor de gunoi neecologice ar putea atrage sancţiuni de sute de mii de euro pe zi pentru România. De asemenea, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, a susţinut, încă de la preluarea mandatului, că neîndeplinirea obligaţiilor asumate faţă de Uniunea Europeană, în domeniul deşeurilor, ar putea duce la declanşarea procedurii de infringement (încălcarea Tratatului de
aderare).
15 comune din cele 40 ale judeţului Brăila au reuşit să închidă, până în prezent, platformele neecologice de gunoi.
Sursa: Adevarul
braila, depozitarea deseurilor, fonduri, platforme de gunoi, sortarea deseurilor
Etichete:
Articole Asemanatoare
- O companie din Italia vrea să producă în judeţul Arad energie electrică din gunoaie
- Un pet, doua peturi, trei peturi…miliarde de peturi!
- Foştii mineri fac „colectare selectivă“ la gropile de gunoi de pe Valea Jiului
- Un milion de euro pentru gunoiul din Ţara Haţegului
- Întoarce foaia: reciclează hârtie!
- CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro
Populare
- Vrei sa scrii despre reciclarea deseurilor ? (26)
- Sticle de plastic cumparam! Am putea avea taxa pe PET-uri (2)
- Cauciucurile uzate, materie primă pentru fabricile de ciment (1)
- Mugurel Rădulescu: „Gunoiul este o problemă de infrastructură“ (1)
- Un pet, doua peturi, trei peturi…miliarde de peturi! (1)
Recente
- CE a aprobat primul proiect de management al deşeurilor din România, de 36 milioane euro
- Românii vor să recicleze deşeurile, dar nu au unde
- “Vino cu televizorul vechi si primesti reducere pentru unul nou!”
- Românii au renunţat la peste 200 de tone de deşeuri electrice la campania Marea Debarasare din aprilie
- Eco-Rom Ambalaje, lider naţional în materie de preluare a obligaţiilor legale de colectare şi valorificare de deşeuri de ambalaj
- Ministerul Mediului şi Eco-Rom Ambalaje propun extinderea colectării selective la scară naţională ca soluţie pentru atingerea ţintelor naţionale de valorificare şi reciclare

